E prost cel ce…

E prost cel ce se crede deștept și deștept cel ce recunoaște că a fost cândva prost.

Aș vrea…

Aș vrea să fug,
să mă ascund.
Aș vrea să stau
sau să te-alung.
Aș vrea să cad,
să mă ridic
Și despre mulți
să nu mai știu nimic.
Aș vrea să spun
ce simt acum
Și ce-am simțit
Când tu m-ai părăsit.
Aș vrea să știi
că nu îmi pare rău,
Nici nu regret,
Chiar dacă-mi este greu,
Căci dragostea
ce ți-am purtat
Și tot ce între noi a fost
și sa-ntâmplat,
În Valea Neagră a Uitării,
Cu mine împăcat,
eliberat și liniștit,
De mult le-am aruncat.

Curățenia sufletească

Curățenia sufletească nu lasă lucrurile murdare să se apropie de tine.

Singura femeie

Singura femeie care încearcă să te înțeleagă, este cea care te iubește cu adevărat.

Despre dor…

Se ştie că cuvântul ,,dor” nu are traducere în nici o limbă de pe pământ.
Doar românii au dorul în sânge.
Dorul este ceva pur românesc, este un sentiment creat de dragoste, de egoismul din noi, de puterea gândului, de dependența față de cineva iubit…
Dorul ne întristează, ne răscoleşte amintiri, ne face să devenim nostalgici, ne provoacă durere sufletească, ne stoarce râuri de lacrimi, ne face să nu putem uita niciodată pe nimeni drag.
Dorul a fost, este şi va rămâne ceva unic, fără de care nu putem exista.
Face parte din viață şi din cursul ei.
Dorul, e asemeni timpului…dorul nu trece, nu iartă şi nu lasă în pace pe nimeni dintre cei ce au suflet şi iubesc cu toată ființa pe cineva drag.
Dorul este ca o flacără vie ce arde în inima noastră, durează toată viața şi nu se stinge decât odată cu noi.

Orice lucru banal

Orice lucru banal, spus de cineva cunoscut este un citat celebru, în schimb tot ce spunem sau scriem noi ca simpli oameni, sunt doar visele, gândurile și dorințele noastre neâmplinite.

Oftatul…

Oftatul pregătește lenea, oprește voința și dă drumul supărării spre sufletul omului.

BÂRFA…

BÂRFA este o refulare a frustrărilor, condimentată din plin cu invidie și o mare dovadă a lipsei de caracter.

Manelistică :)

N-am ştiut că dorul doare,
Că suferi atât de tare…
Din păcate nu-i uşor,
Nu poți fi nepăsător…
Când iubeşti pe cineva,
E mereu în mintea ta.

Timpul trece peste toți,
Să-l fentezi,
doar crezi că poți
Şi chiar de-avem sănătate,
Toți ne-apropiem de moarte…

Parcă ieri eram copii,
Tinerei şi plini de viață,
Azi cu toți suntem bătrâni,
Plini de griji,
făr’ de speranță.

Am rămas doar cu-amintirea clipelor de mult apuse,
Cu regrete fără rost,
Cu vise ne-mplinite
Şi cu dor de tot ce-a fost.

Ghinion…

Exact acum…vineri 13…mi s-a stricat mașina 🙁 Ce era să fac, am dus-o bine merci la mecanic, care bine înțeles era ocupat, așa că am lăsat-o acolo pe termen nelimitat. Supărat de situație, dar totodată fericit că voi putea vedea multă lume la un loc…neavând altă posibilitate de a ajunge la servici, mi-am luat-o ca tot omul muncitor pe jos.

Afară, toamna târzie a început să-și facă treaba. Din cauza vântului sâcâitor, bietele frunze nu se mai puteau ține cu putere de crengi. Supuse, se desprindeau, așezându-se tăcute ca o pătură maronie, pe pământul ce le aștepta primitor și umed. Vântul era agitat și supărat pe toate, iar ploaia, cu picăturile ei reci, ne amenința că în scurt timp își va face apariția. Persistența lui ne înghețase sângele-n vene, iar norii întunecaseră temători cerul, pregătind terenul ploii. Toamna, atunci când e urâtă, ne dă tuturor o stare acută de lene.

Plictisit, încă adormit și fără nici un chef, mi-am luat drumul spre locul meu de muncă. De atâta singurătate și așteptare, parcă obosisem și mai tare în stația pustie. După cam 20 de minute de tremur intens, miracolul s-a produs…și…ca prin minune, maxi-taxi-ul a ajuns să oprească în sfârșit și în stația mea. Sătul de atâta tremurat, m-am urcat fericit în el, cu-n zâmbet tâmp pe față, de parcă primisem vreun Bentley cadou.

Dar cum nimic nu-i veșnic, nu a durat mult și bucuria mi-a dispărut rapid și brusc de pe chip. Unuia îi puțea gura a căcat, altuia a ceapă, altuia a usturoi, unul mirosea a țuică, altul a boască, unul a transpirație, alta a parfum ieftin, unuia îi miroseau picioarele prin pantofi…..ce mai, direct lângă mine în mașină, coborâse iadul pe pământ 🙁 Înghioldit din toate părțile, simțidu-mă efectiv ca o sardea în cutia de conservă, îmi venea să sar în continuu la bătaie.

Unul vorbea zgomotos, altul hăhăia la glumele matinale ale vecinului cu nasul roșu de băutură, unul înjura poliția, altul nevasta, un altul era mare analist politic, unul își sugea zgomotos măseaua, altul se scobea fericit cu degetul în nas, altul își curăța urdurile de la ochi, un altul mâncase probabil fasole cu salată de varză acră, fiindcă însoțit de o privire nevinovată, nu se putea abține să nu-și dea ,,aere” pe șleau 🙁 . Albastru la față, îmi țineam respirația de parcă aș fi înotat 50 de metri pe pe sub apă. Mi-am jurat că nu am să mai fiu niciodată supărat pe străinii care, conform statisticilor (consum foarte mic de săpun, șampon, deodorante și pastă de dinți) ne fac nespălați, needucați și necivilizați. Ceilalți călători se uitau acuzator și bănuitori unii la ceilalți, ca și cum ar fi vrut să-și reproșeze nervoși, unul altuia : – Te-ai bășit! Nimeni nu-și asuma scăparea puternic mirositoare. Ce mai…veselie mare. – Bine că nu e vară! … mi-am spus scârbit în gând 🙁 După încă alte douăzeci de minute de coșmar, am coborât leșinat dintre vecinii mei de drum…parcă mai bătrân cu cinci ani 🙁 M-am îndreptat alene spre Metrou, trecând bine-nțeles la un alt nivel…Next Level. Aici nu zâmbea, nu comenta și nu dădea nimeni semne de bucurie. Oriunde îți aruncai privirea, vedeai numai chipuri triste, morocănoase și abătute. Fiecare era în lumea lui. Pofta de viață nu mi-a revenit în suflet, decât în momentul în care am reușit să ajung din nou la suprafață, printre oamenii mei gri, pe care deseori îi priveam curios din propria-mi mașină. Dacă nu ai nervii tari, Bucureștiul îți oferă zilnic câte o aventură, foarte greu de suportat. Ținând cont de traseul parcurs și trăirile din acel scurt interval, m-am hotărât că e mult mai indicat să aleg liniștea ,,tractorașului” meu iubit…o Fabia SDI, veche de 12 ani, pe care după această scurtă pățanie, o îngrijesc ca pe propriul meu copil. Nu de alta, dar nu vreau să se mai ,,îmbolnăvească” niciodată prea grav 🙂 Dau drumul la radio și pt.scurt timp uit de toate grijile de zi cu zi.