Când eram puști…

Când eram puști, îmi era urât să mănânc singur și de multe ori luam câte un copil de pe stradă, pe care îl vedeam mai amărât, ca să mănânce cu mine.
Nu eram bogați, dar mâncarea nu ne-a lipsit niciodată.
Buna mea mamă era o foarte bună gospodină și foarte inventivă în bucătărie.
Dintr-un pui ne făcea trei feluri de mâncare…și o supică și niște șnițele și un ostropel sau o mâncărică ceva.
Din puținul pe care îl avea, făcea minuni.
Biata mama mă întreba tot timpul mirată :
– Cine e maică băiatul? … iar eu îi dădeam mereu același răspuns mincinos :
– E un prieten de-al meu.
Nu îmi spunea nimic, deși simțea că nu-i așa.
Se bucura că mâncam.
Era o pomană.
Așa a fost crescută și ea de către bunica, așa sunt și eu.
Am ajutat tot timpul oamenii cum am putut, fără un interes anume.
Poate că de aia mi-a ajutat Dumnezeu.
Am câte nici nu visam.
Din păcate, calitatea oamenilor ne îndepărtează de ei și răutățile lor ne înfrânează tuturor dorința de a mai face bine 🙁 .

Like & Share:

Printre picături…

Printre picături…

Oricât de bun ai avea sufletul, tot va exista cineva care să nu te aprecieze sau să nu te placă.
De fapt, dacă-ți dorești să fii plăcut de toată lumea, e clar că ai o problemă.
Din păcate nu-i putem mulțumii pe toți, așa cum nici noi la rându-ne nu putem iubi pe oricine, oricâtă bunăvoință am avea.
Important este să facem cu sinceritate și plăcere totul…să nu așteptăm nimic de la nimeni pt.a ne putea feri de dezamăgiri…să nu uităm să zâmbim…să rămânem neschimbați în fața răutăților și a greutăților vieții…să ne bucurăm de fiecare răsărit și apus de soare, de natură, de cei dragi și nu în ultimul rând de toate frumusețile vieții.

SYN

Like & Share:

Măi fraților…

Măi fraților, hai să vă povestesc ceva petrecut în urmă cu câțiva ani. La fosta mea sală, venea un medic între două vârste, care mirosea de cădeai jos, nu alta!
Ziceai că se dă cu ceapă stricată la subțioară, în loc de deodorant.
Nu l-am putut înțelege niciodată, dar nici nu am încercat.
Bietul patron, de rușine, nici nu avea curajul dă-i atragă atenția asupra acestui aspect deranjant.
Cu toată facultatea lui, nu cred că a folosit vreodată deodorant.
Susținea că vezi Doamne, e cancerigen 🙁 .
Ce să zic…hai să nu ne mai spălăm acum 🙁 .
Nici nu vreau să mă gândesc la ce suportau pacienții, asistentele și colegii în preajma lui.
Când intra în vestiar, era mortal…îți lua cinci ani din viață, aveai tendința continuă de a te privi atent în oglindă, pt.a vedea dacă nu cumva ți-a albit părul și îți venea să sari direct pe geam de la etajul doi.
Bietul om mirosea de ziceai că era neângropat de-o săptămână 🙂 .
Aveai senzația că ți-a băgat cineva mâna în gât cu dușmănie…în secunda doi începeau să-ți lăcrimeze ochii, iar plânsul te lua instant, fără să ai vreo bucurie sau vreun necaz real 🙁 .
Inexplicabil, subit începeai să ai tulburări comportamentale.
Când te lua râsul, când plânsul, când te uitai urât, când mârâi, când îți încleștai fălcile, când rămâneai țeapăn, golit de orice reacție.
Cine te privea de la distanță, nu îți putea înțelege sub nici o formă reacțiile necontrolate.
Singurul lucru pe care ți-l doreai, atunci când ,,Dochi”, că așa îl alintau patronii, era în imediata ta apropiere, era doar o puternică adiere de vânt, ori un geam larg deschis în spatele tău, ori distanță, cât mai multă distanță de el 🙁 .
Omul e, vezi Doamne BIO, cică vegan 🙁 , așa că…consuma în mod constant usturoi, ceapă și tot felul de mirodenii orientale puturoase, dar dintre toate usturoiul era regele, usturoiul era viața lui 🙂 .
Nu putea trăi fără el și afirma peste tot cu tărie, că mai ales iarna, este cel mai bun remediu contra răcelii.
Pe lângă asta, era convins că alungă și spiritele rele de preajma lui…așa că na…prinsese doi iepuri dintr-o lovitură…și fără gripă pe cap și fără draci în preajma lui.
Mai rău e că nu doar dracii fugeau de el, ci și noi oamenii 🙁 .
Auzi altă filosofie naturistă : usturoiul e afrodisiac.
Bă, da dă-mă dracu!
Păi vreau să văd și eu ce bărbat, încântat și excitat de senzualitatea unei femei frumoase, e dornic să sărute o fată ce miroasea puternic a usturoi proaspăt 🙂 ?!?
Hai să fim serioși.
Revenind la întâmplarea mea…necazul a fost că el se simțea foarte bine în pielea lui și că de la o vreme, începuse să îi placă mișcarea.
Era conștiincios nebunu’ și începuse să vină aproape zilnic la sală 🙁 .
Noi, toți cei ce frecventam regulat sala, ajunsesem ca atunci când lipsea ,,Dochi” , să ne umplem sufletele de zâmbete și fericire, să batem prietenoși ,,Cuba” și să ne îmbrățișăm între noi, de parcă nu ne văzusem de ani de zile unul cu celălalt.
Eram atât de zâmbăreți, încât mulți dintre cei ce nu ne cunoșteau bucuria, se întreabau mirați dacă nu cumva suntem ,,trași” , ori suntem vreo adunătură de gay și lesbi 🙂 .
Din păcate, fericirea noastră nu era niciodată de lungă durată pt.că omu’ era extrem de conștiincios și nu prea lipsea de la antrenamentele zilnice.
Disperant, începusem să dau telefoane informative, înainte de a merge la sală.
Sunam la recepție și întrebam conspirativ, aprope șoptit, dacă a venit sau plecat ,,Dochi” 🙂 .
Ajunsesem ii învăț pe de rost programul.
Cu toate astea, căutam pe cât posibil să nu mă intersectez cu el, iar dacă din cine știe ce motiv se întâmpla inevitabilul, îmi făceam programul de antrenament în funcție de al lui.
De exemplu, dacă el făcea picioare, eu fugeam la umeri, în celălalt capăt al sălii…dacă făcea biceps, fugeam la abdomene sau lombari și tot așa…
Eram mereu la distanță și totuși destul de aproape de el 🙂 .
Până să renunț la a mai veni la sală, am vorbit cu patronii, cerându-le o reducere de bun simț :
Taxa de mediu toxic, traume post sală, sindromul usturoiului zburărător…chestii d-astea 🙂 .
Speram să ajung la o înțelegere cu ei…conștient de faptul că îmi va fi din ce în ce mai greu să rezist în sală, alături de irezistibilul Dochi 🙂 .
Ajunsesem naiba să mă tem obsesiv, ca nu cumva din coleg de sală cu el, să nu-i devin naiba peste noapte pacient.
Dacă stăteam bine să mă gândesc, cred că îmi venise vremea să mă apuc de plimbări prin parc.
Ce naiba, om bătrân și-mi ardea de mers la fiare, cot la cot cu tânărul Dochi 🙁 .
M-am gândit că ar fi cazul să îi las și pe alții în compania plăcută a doctorului vegan 🙂 , care încă era tânăr și-n putere.
Încă mai are ani buni de mers la fitnes, de mâncat usturoi pt.îndepărtarea de gripă și alungarea diavolilor.
Măcar de-ar ieși ceva din el.
În afară de duhoare, ar trebui să emane și altceva, pt.că chiar ,,trăgea” din greu…
Probabil că forță, nu scârbă…sau, de ce nu, să se transforme fizic, într-un altlet desăvârșit.
Aaaa, am uitat să vă zic, Dochi nu era însurat.
Păi cine dracu’ îl lua?!?

Eee, mă rog…
păcat de școala lui.

Like & Share:

Uită-te fără teamă…

Like & Share:

1 Ianuarie este cea mai tristă zi din viața mea.
Puțini sunt cei ce mă pot înțelege.
Fiecare simte lucrurile în felul lui.
Nimeni nu scapă, pt.că în definitiv ăsta e cursul vieții…ne naștem, trăim și într-un final, cu toți murim 🙁 .
Mi-e tare dor de tine mamă.

Dumnezeu să-ți odihnească sufletul tău bun, în liniște și pace!

Like & Share:

Fetele se îmbată cu apă rece, înșelându-se amarnic, crezând că pot fi prietene cu băieții.
E aproape imposibil să ai în frigider, o prăjitură care îți place și să nu îți dorești să o mănânci…sub motiv, că vezi Doamne te-ngrași.
Hai să fim serioși!
Orice bărbat vede într-o femeie frumoasă, o posibilă aventură sau o potențială iubită.
Pt.că…Dacă ține, ține!
De ce nu?
Cine naiba a mai văzut lup, paznic la oi sau vulpe, paznic la ferma de găini?!?
Poate doar în Guvern.
Nu vă mai mințiți singure fetelor.
Moș Crăciun nu există, Făt Frumos e gay, iar Zmeul e un golan de cartier care vrea să vă …. mmm …
mănânce banii.

Like & Share:

Eram atât de excitat…

Eram atât de excitat de penibilul situației încât nemaiputând rezista, mi-am dat drumu’ la gură 🙂 .
Pusă în fața faptului împlinit, femeia a rămas șocată (de tot ce a auzit ) și speriată de viteza cu care s-a petrecut totul.
Argumentele mele au dat-o pe spate, lăsând-o mută, fără de reacție.
M-am apropiat timid de ea, încercând să-i liniștesc temerile.
Era de o frumusețe tuburatoare, cu un chip angelic, surâzător și calm, un corp sculptat, fără nici o urmă de răutate pe chip.
Mi-a întins mâna, în semn de împăcare și înțelegere, afișând un surâs amabil.
De atunci au trecut 23 de ani, iar ea mi-a devenit cel mai bun și fidel prieten.

Like & Share:

Cât de norocos…

Cât de norocos poți fi uneori.

Cu ceva timp în urmă, lucram la un celebru casino….nu-i dau numele fiindcă nu se cade
….Metropolis (nu m-am putut abține 🙂 ).
Întâmplător, m-am nimerit să fiu la toaletă în același timp, cu bucătarul șef.
Napoletan nebunu’ 🙁 .
În timp ce mă spălam pe mâini la baie, șeful bucătarilor, a ieșit furtunos pe ușă, în aplauzele apei ce curgea in urma lui din bazinul wc-ului, îndreptându-se grăbit spre locul lui de muncă și anume, spre bucătărie.
– Eee…probabil că omu’ era în criză de timp și de aia nu s-a mai oprit pt.a se spăla pe mâini, după ce și-a făcut nevoile!
S-o spăla la el în bucătărie…mă gândeam eu ca prostu’.
Da’ de unde.
Filmul s-a repetat de nenumărate ori și mai toți îi luaseră seama, chiar și femeile de servici, care se uitau scârbite la el.
Nimeni nu putea trece neobservat pe langă mine sau colegii mei, pt.simplul fapt că toaleta era foarte aproape de postul de nostru de pază.
Ăsta era tabietul lui.
O fi fost superstițios broscaru’, ca mai toți cei ce se prelindă zilnic prin casino-uri 🙂
Văzând asta, m-am bucurat pt.prima dată de când eram acolo, fiindcă nouă, personalului, ne interziseseră să mai mâncăm acolo.
Decât să mai dea angajaților, mâncarea care rămânea, conducerea de lingăi prefera să arunce totul la gunoi.
Se făcuseră șobolanii cât pisicile.
De teama lor, bietele feline, ajunseseră să evite îngrozite acea zonă.
Revenind la bucătar, nu cred că era rău intenționat, dar sunt convins că, ori avea boală pe clienți, de nu se spăla niciodată pe mâini, după ce își făcea nevoile, ori, cine știe…asta era secretul unor bucate gustoase.
Dracu’știe!
Napoletanul șef al bucătăriei, era foarte apreciat, chiar și de către chinezi, faimoșii mâncători ai tot ce mișcă prin natură.
Meniul zilnic era bun, gurmanzii mulțumiți nevoie mare.
Se vedea pe fețele pline de satisfacție ale clienților, că mâncarea era pe placul lor.
Pofticioși, mâncau zgomotos tot ce era în farfurie, ca niște copii nemâncați, după care se ridicau zâmbăreți de la masă.
De la o vârstă, e greu să înveți porcul să mănânce cu furculița.
Parcă erau vorbiți…majoritatea își mângâiau burta râgâind, lingându-se tacticos pe degete de parcă n-ar fi auzit în viața lor de șervețele.
Își sugeau satisfăcuți măselele, semn că erau mulțumiți și fericiți la maxim pt.festin 🙂 .
Ce mai, niște lorzi 🙂 .
Asta înseamnă să ai har.
Bucătarii buni, atrag oamenii asemeni lor 🙂 .

Like & Share:

Parcă e un făcut…

Parcă e un făcut…
Prostul nu se poate abține să nu atragă atenția asupra inteligenței lui.

Like & Share:

Băi fraților…

Băi fraților, de câteva zile nu mai dorm singur.
Odată cu ploile astea s-au reântors țânțarii.
Am unu în gazdă, cu contract de comodat, deci nu trebuie să plătesc nimic la ANAF 🙂
E băiat bun…așteaptă să adorm și se bagă lângă mine sub pătură, nu de alta dar nu vrea să mă deranjeze.
M-am învățat cu el…ne știm de câțiva ani buni.
Înainte mă întorceam pe el din somn fără să vreau și bietul de el, începea să bâzâie de nervi.
Acum…că ne-am împrietenit mai bine, mă trezesc mai tot timpul peste noapte și îl învelesc…nu de alta dar să nu răcească băiatul, fiindcă are probleme cu mijlocul din cauza greutăților și e sensibil.
Am uitat să vă zic, face sport…haltere.
Îl las să se odihnească liniștit ca să nu facă cearcăne și riduri de la supărări.
Ce vreți, așa sunt eu…milos.
Înainte mă enerva că sforăia foarte tare, acum sforăi eu mai tare și îl acopăr.
De câte ori mă trezesc înaintea lui, merg numai pe vârfuri prin casă, ca nu cumva să îl trezesc și să sară la bataie, fiindcă stă c-am prost cu nervii, mai ales de când s-a apucat și de karate.
Asta e…e tovarășul meu și nu vreau pt.nimic în lume, să mă cert cu el sau să îl văd supărat, mai ales că nu stă decât până în toamnă la mine 🙂 .

Like & Share: