Prima mea poezie…

Balada unui fulg de nea…

Din înaltul cerului,
În vuietul cerului,
Cădea și nu se prea
Un mic fulg de nea.

Pe pământ pân’ ajungea,
Să se-aștearnă ca manta
În aer el se jelea,
Din ochi lacrima-i curgea,
Inimioara-i încălzea
Și încet, el se topea.

Se-nmuia și-așa zicea :
– larna grea, e mama mea,
Vin și eu când vine ea!

Pe locul unde-a căzut,
A crescut un ghiocel,
Alb, frumos și ghidușel
Ca un pui de porumbel.

Sinel

…1978

Liniștea…

Liniștea aduce mai mereu fericire…uneori și furtună.

Nici o zi nu seamănă cu alta…

Chiar dacă numărul de ore e același, nici o zi nu seamănă cu alta.

Curvele…

Curvele ştiu cel mai bine cum e în politică.

Cu cât ești mai tăcut…

Cu cât eşti mai tăcut, cu atât auzi mai multe.

Pamflet. Pe maluri dâmbovițene…

Pe maluri dâmbovițene…
Frumusețea iluzorie a unei nopți pierdute.

Un idiot își înjura furios consoarta, mireasa a fost furată și dusă la un club de fițe de către prietenii mirelui, nuntașii s-au ridicat să o caute ( la rugămintea expresă a lui ginerică ), doi taximetriști burtoși au tăbărât pe un uber în parcarea din fața salonului, patrula poliției s-a întors cu spatele pt.aș putea savura în liniște cafeaua, un câine jegărit…face pe lupul alfa, lătrând răgușit și plin de nervi la Luna plină, supermarket-urile s-au închis, autobuzele nu mai circulă, tramvaiele sau retras la depouri.
Orașul pare a fi pustiu, doar Centrul Vechi colcăie de petrecăreți, mari amatori de distracție nocturnă.
Prin cluburi, clientele false, deși nu au o chiflă în burtă și doi lei în poșetă, sunt mult mai frumoase decât cele adevărate.
La vederea pantofului, ginerică și-a plătit bosumflat recuperarea miresei, nuntașii s-au îmbătat turtă și chiuie de zor.
Petrecerea i-a relaxat pe toți.
Lăutarii i-au lăsat pe mulți fără banii de dar 😞 .
Noaptea a trecut, poliția și-a făcut datoria, veghind vigilentă la somnul liniștit al cetățenilor.
Orașul se dezmorțește.
O nouă zi ne va aduce soarele deasupra capului.

Nimic nu-i mai plăcut, după o noapte de excese, decât un somn bun, liniștitor.
Mai întâi ne vom duce la culcare, după care unii din noi vor reânvia, pt.a trăi o altă zi .
Este un privilegiu de care mulți nu se mai bucură de mult 🙁 .

Ps.
Acesta este un pamflet nereușit 😞 .

SYN

În așteptarea verii…

Verdele se contopise
Cu toate culorile lumii.
Primăvara târzie,
Plină de splendoare,
Pregătea terenul verii ce avea să vină.
Vântul amăgea norii,
Purtându-i de colo-colo
Ca pe niște pufoși fulgi de păpădie.
Păsările erau din ce în ce mai pline de voioșie, viață și putere.
Natura îi mângâia pe toți,
Cu lucrurile ei frumoase.
Soarele, arzătorul soare,
Cu greu se hotăra să apună.
Luna era prea mică în fața sa,
Iar el, domina totul prin strălucirea lui,
Chemându-i zâmbitor pe toți,

La o poftă nebună de viață.
Se apropia vara
Cu pașii ei mari,
Vestind fiesta.
Doar ploaia era singura

Ce-i putea strica socotelile, urâțind-o 🙁 .

N-am găsit altă rimă…

N-AM GASIT ALTA RIMA 🙂

Chiar dacă-n taina îl iubești pe Blaga
Și mai mereu te-amuză Caragiale,
Că-ci eşti un fin observator al ironiei sale,
Eşti cel ce ai umblat mereu hai-hui prin Cismigiu,
Şi-ai hoinărit tăcut
Cât e ziua de mare,
Ca un elev deştept, ce e de mult diliu
Şi fără cea mai mică apărare.

De spui că îl adori pe Eminescu
i c-ai ajuns să-l înțelegi și pe Nichita,
E evident ca n-ai trecut prin școală,
Ca boul sau…mă rog, ca vita.

De-ți este puțin dor de un Coşbuc,
Sau să-l citești și pe Arghezi,
Poți sta pe-o bancă să privești năuc,
Sorbind ușor din ceai precum englezii.

De vrei să umbli printre amintiri,
Te poți duce la Belu…
Acolo se-odihnesc pentru-ale lor sclipiri
Și-au întristat și cerul,
Toți marii noștri bravi români
Ce au sfidat eternul.

Te poți plimba tăcut printre morminte
Și poți s-asculți povești demult nescrise,
Despre artiști ce nu mai sunt,
Dar au fost plini de vise.

Uneori…

Uneori primeşti ajutor de unde chiar nu te aştepţi şi palme de la cei ce altă dată te luau cu drag în braţe.

Când vorbești mai mult…

Când vorbești mai mult decât trebuie, nu te mai ascultă prea multă lume.