Uneori viața ne duce în locuri la care nici nu ne-am gîndit

Uneori viața ne duce în locuri la care nici nu ne-am gîndit, alteori părăsim lucruri de care nu credeam că ne vom putea despărții vre-odată.
Mă bucur că pt. că am mintea limpede și pot gîndi corect.
Mă bucur că sunt sănătos și pot face ce vreau, dacă vreau.
Mă bucur de viață, de dragostea celor dragi mie, de rarele întîlniri cu prietenii, de tot cei bun și frumos.
Viața merge înainte, timpul nu așteaptă și nici nu iartă pe nimeni.
Își pune nemilos amprenta peste tot și toate.
Sunt foarte mulți oamenii cu care m-am intersectat…
Unii mi-au rămas în suflet alții nu.
Majoritatea s-au dus, dispărând în necunoscut, așa cum au și apărut în viața mea.
Amintirea imagini lor s-a șters rapid.
Uneori, îi ținem minte și pe cei buni și pe cei răi deopotrivă.
Mă uit în oglindă, pipăindu-mi ușor fața iar gândul îmi fuge fără să vreau, la copilărie.
Ce tânăr eram odată și cât de bine era fără griji, ce frumos era totul, cât de iubit eram de părinți, de bunici, cât mai hoinăream în vacanțe, cât de prăfuit și ars de soare eram…
Obosit, mă privesc mai atent în oglindă, mă pipăi din nou, ciupindu-mă ușor de obraz și cu tristețe alung gândul copilăriei, trezindu-mă din nou la realitate.
Am îmbătrânit, dar amintirile nu mi le poate lua nimeni.
Ele vor muri odată cu mine, cel ce le-am trăit.

Lasă un răspuns